Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul Iov este un personaj biblic vechi-testamentar care a trăit înainte de legea lui Moise, om drept înaintea Domnului și bogat. Era căsătorit și avea șapte copii. Atunci diavolul îi spune lui Dumnezeu că dacă Iov n-ar avea de toate, n-ar mai fi slujitor bun. În această situație, Domnul îi îngăduie diavolului să-i ia lui Iov averea și toți copiii. În ciuda nenorocirilor, Iov n-a hulit pe Domnul, ci chiar l-a binecuvântat. Diavolul se duse din nou la Domnul și-i cere să-i îngăduie să-i ia și sănătatea, iar Dumnezeu îi permite. Din cauza bolii, Iov este nevoit să se retragă pe un gunoi. Trei prieteni vin să-l consoleze, dar crezând că suferința lui este cauzată de păcat, au început să-l invidieze, să-l rănească cu acuzații și să-l batjocorească. Cu toate acestea, Iov n-a zis nici o blasfemie și a rămas om sfânt. Drept răsplată pentru răbdare, Dumnezeu îi redă lui Iov sănătatea, îi dă din nou șapte copiii, și îi dă de două ori mai multă avere.